"Revitalizarea Mănăstirii Căpriana pentru promovarea patrimoniului ecleziastic unic
prin cooperare transfrontalieră și digitalizare-EnCaMo"


Finanțat în cadrul Programului Operaţional Comun România – Republica Moldova 2014-2020, obiectiv tematic 3, axa prioritară 2.1, prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate (ENI). Durata proiectului este de 18 luni.

Ce este EnCaMo?


Complexul Muzeal Național „Moldova” (CMNM) Iași, România și Mănăstirea Căpriana, Republica Moldova, împărtășind preocuparea pentru păstrarea unor tezaure de valori spirituale și patrimonial–culturale, au demarat, în martie 2020, implementarea proiectului Enhancement of Căpriana Monastery for the Promotion of the Unique Ecclesiastic Heritage by Cross-border Cooperation and Digitization (2SOFT/2.1./76), acronim EnCaMo.
Proiectul are o durată de 18 luni și este finanțat în cadrul Programului Operaţional Comun România – Republica Moldova 2014-2020, Obiectivul tematic 3 (Promovarea culturii locale și protejarea patrimoniului istoric), Axa prioritară 2.1 (Conservarea și promovarea patrimoniului cultural și istoric) prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate (ENI).
Valoarea totală a proiectului este de 109.760,00 EUR, din care 97.760,00 EUR reprezintă Grantul din fonduri europene, iar 11.000,00 EUR cofinanțarea din partea celor două instituții.
Proiectul își propune înființarea la Mănăstirea Căpriana din Republica Moldova a primului muzeu din Republica Moldova în cadrul căruia vor fi expuse artefacte ecleziastice arheologice.
Ideea înființării unui muzeu în cadrul Complexului Monastic Căpriana, care să protejeze și să valorifice muzeal artefactele liturgice arheologice care au aparținut mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni, a apărut pe parcursul anilor în care aceste artefacte se aflau în proces de conservare-restaurare la Centrul de Cercetare și Conservare – Restaurare a Patrimoniului Cultural din cadrul Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, România.
Colaborarea dintre Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, România și Mănăstirea Căpriana, Republica Moldova a început în anul 2002 și a constat în efectuarea de lucrări de conservare-restaurare pentru materialul arheologic provenit din necropola mănăstirii (Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, cea mai veche dintre bisericile din cadrul complexului monahal), ca urmare a cercetărilor arheologice coordonate de către prof. dr. hab. Gheorghe Postică.
Acest parteneriat a continuat și pe parcursul anilor 2016 – 2019. În perioada 25 – 27 august 2016, la Mănăstirea Căpriana au fost efectuate cercetări arheologice în contextul procedurii de canonizare a mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni. Echipa interdisciplinară care a participat la cercetările arheologice a avut în componență și specialiști ai Centrului de Cercetare și Conservare – Restaurare a Patrimoniului Cultural din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași. Misiunea acestora a fost de a efectua operații de conservare post-situ și de a organiza transportul artefactelor arheologice la Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, conform normelor de conservare – restaurare în vigoare. Conservarea – restaurarea inventarului arheologic provenit din cripta mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni a fost realizată de către experții restauratori ai Centrului de Cercetare și Conservare – Restaurare a Patrimoniului Cultural din cadrul Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, în perioada 2016-2019, în baza unui contract finanțat de către Mănăstirea Căpriana, Republica Moldova. Cercetarea arheologică a criptei mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni a permis aducerea la suprafață a unui tezaur ecleziastic unic și valoros pentru patrimoniul cultural universal. Piesele arheologice descoperite în criptă au fost clasificate în piese memoriale sau votive ale persoanei înhumate, piese vestimentare ale persoanei înhumate și piese de la sicriu.

Obiectivele proiectului


Proiectul vizează conservarea, valorificarea și promovarea turistică a unui patrimoniu ecleziastic unic, cu valoare istorică, descoperit în anul 2016, cu ocazia cercetărilor arheologice de la Mănăstirea Căpriana, Republica Moldova, în contextul canonizării Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni.

Acest patrimoniu cultural transnațional comun va sta la baza înființării primului muzeu religios din Republica Moldova, în incinta Mănăstirii Căpriana și va constitui obiectul unei expoziții digitale permanente în cadrul Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, în vederea creșterii cu 20% a numărului de turiști care vor vizita muzeul nou înființat, în decurs de doi ani de la implementarea proiectului.

  • Dezvoltarea cooperării instituționale transfrontaliere în domeniul conservării și valorificării unui patrimoniu ecleziastic unic;
  • Promovarea unui patrimoniu ecleziastic unic, consolidarea identității culturale și stimularea potențialului turismului cultural și religios în aria geografică de implementare a proiectului;
  • Digitalizarea patrimoniului religios cu ajutorul tehnologiei 3D, folosind o tehnică nouă de proiecție imersivă și interactivă, oferind astfel vizitatorilor o experiență virtuală inedită.

Rezultate așteptate


• Crearea unui site web de promovare a proiectului;
• Organizarea expoziției permanente a Muzeului Mănăstirii Căpriana și inaugurarea muzeului, care va deveni astfel primul muzeu religios cu artefacte arheologice din Republica Moldova;
• Lansarea Ghidului Muzeului Mănăstirii Căpriana;
• Realizarea unei expoziții digitale permanente în spațiul Muzeului de Istorie a Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național “Moldova” Iași, unică în România prin utilizarea tehnologiei imersive;
• Organizarea unui simpozion internațional Să salvăm împreună patrimoniul comun! la Complexul Muzeal Național “Moldova” Iași;
• Organizarea în cadrul Complexului Muzeal Național “Moldova” Iași a unei expoziții temporare intitulate Veșmintele liturgice ale Sfântului lerarh Gavriil (Bănulescu – Bodoni) salvate prin conservare — restaurare, înainte ca artefactele religioase să devină parte a expoziției permanente a viitorului muzeu;
• Publicarea unui Ghid de bune practici privind conservarea și valorificarea obiectelor de patrimoniu;
• Efectuarea de către specialiștii Complexului Muzeal Național “Moldova” Iași a unui program intensiv de formare în domeniul conservării preventive și al valorificării patrimoniului cultural, pe durata a două săptămâni, pentru un număr de trei cursanți de la Mănăstirea Căpriana;
• Organizarea a două evenimente, unul în România și celălalt în Republica Moldova, la care vor participa reprezentanți ai agențiilor de turism;
• Achiziția de echipamente specializate.

Grupul țintă și beneficiarii proiectului


Grupul țintă al proiectului îl reprezintă personalul din instituții de cult, muzee, turiști, agenții de turism, dar și publicul larg, indiferent de vârstă, apartenență religioasă, educație, din cele două țări partenere.

Beneficiarii finali ai proiectului vor fi reprezentați de membrii personalului monahal al Mănăstirii Căpriana, precum și de toți cei implicați în domeniul conservării, restaurării și promovării patrimoniului cultural din Republica Moldova și România. De asemenea, diverse categorii de public vor beneficia de un muzeu nou și unic în Republica Moldova, precum și de o expoziție digitală permanentă în România, care le vor permite accesul la un patrimoniu ecleziastic arheologic, prin intermediul unor elemente de muzeotehnică moderne și interactive.